Trăim într-o eră a tehnologiei în care înșelatul a devenit mult mai simplu. Dacă înainte oamenii se întâlneau, își trimiteau scrisori, acum totul a devenit digital.
Totul depinde de cum vrei tu să vezi situația. Unii consideră că vorbitul cu alte persoane reprezintă înșelat, pe când alții consideră că doar atunci când te întâlnești cu altcineva poate fi considerat înșelat.
Oricum ar fi, încrederea e greu de câștigat, mai ales când avem atât de multe informații puse la dispoziție.
Cum îți dai seama că ești înșelată
Nu e o rețetă și nu e musai să fie la fel pentru fiecare, însă sunt câteva semne de care trebuie să ții cont atunci când simți că ceva nu e în regulă.
- Nu mai are timp pentru tine. Stați împreună, dar e mai preocupat de muncă decât de tine. Varianta doi, nu locuiți împreună, însă nu mai are timp pentru prea multe întâlniri. O persoană care te vrea în viața ei, își face timp pentru tine. Dacă nu te dorește, sau altcineva e o prioritate, te va ține departe.
- Își ascunde telefonul. Ce poți să ai atât de secretos pe telefon încât să-l ții departe de partenera ta? Dacă și mesajele sunt ascunse, atunci chiar ai o problemă. Într-o relație, partenerii trebuie să se cunoască, fără ascunzișuri și fără secrete, până la urma, vor petrece o viață împreună.
- Nu e atent la nevoile tale. Vrei în parc, sau vrei la munte, însă el nu dă doi bani pe ce îți dorești tu. Preferă să piardă timpul pe rețelele de socializare sau să te țină mai mult în casă. Un om care te iubește te vrea fericită, nu prizonieră.
- Nu își face planuri pe termen lung. Majoritatea cuplurilor își stabilesc vacanțe. Dacă partenerul tău nu este în stare să stabilească cu tine dacă veți merge sau nu într-o lună spre o anumită destinație, atunci ceva nu merge bine. Este ideal să vorbești deschis pentru a afla care e problema. Dacă nu e ceva financiar, atunci poate e bine să iei în calcul și înșelatul.
- Nu vrea să vă afișați. Cuplurile se plimbă, călătoresc, discută. Atunci când el evită să vă mai afișați pe stradă, în parc, sau la mall, poate fi un semn de întrebare. Gândește-te de două ori înainte de a lua inițiativă și întreabă-l de ce trebuie să fiți ascunși de ochii lumii.
Semnele sunt clare, însă înainte de un verdict, este bine să discuți. Lucrurile trebuie clarificate pentru ca fiecare să învețe ceva din această experiență. Cine cu ce a greșit de ce și ce a lipsit. Doar așa poți merge mai departe.