Pasiunea înainte de toate. Povestea unei cititoare

Ramona Ț a reușit să își urmeze pasiunea, iar povestea ei ar putea schimba viața multor femei. Nu este niciodată târziu să te reprofilezi și să alegi ceea ce își dorești, iar ea a demonstrat acest lucru!

Am sa scriu despre o pasiune descoperita acum câțiva ani, dar pe care am neglijat-o. Acum, in aceasta perioada, a ieșit din nou la suprafață. Pentru ca sufletul insistă sa facem ceea ce ne este menit :).

Eu am 38 de ani, am o familie frumoasa, un sot si doi copii minunati. Dacă din punct de vedere sentimental am fost foarte fericita dintotdeauna, din punct de vedere profesional, nu. Eu sunt economist. Niciodată nu mi-a plăcut aceasta meserie. Dar fiind tânără, la vremea respectiva nu am știut ce sa aleg.

Acum câțiva ani, cand eram în maternitate, am început sa fac torturi cu fondant. Erau minunate, modelam animalute, flori. Apoi, m-am întors înapoi la serviciu.

Pasiunea cu torturile s-a stins. Acum 4 ani, am descoperit painea cu maia. Am participat la un atelier de paine cu maia, apoi am început sa fac pâine in casa. Imi placea foarte mult. E tot timpul ceva de învățat si de experimentat. Dar tot asa, pasiunea s-a stins, din lipsa de timp. Pentru ca pâinea cu maia durează… 24 de ore 🙂

Pasiunea m-a strigat!

Acum, ca avem timp, sufletul meu a strigat din nou sa imi urmez pasiunea. Si iata, ca acum avem timp pentru noi, pentru pasiunile noastre, pentru sufletul nostru. Si acest timp, ar trebui sa fie tot timpul, nu doar acum pe perioada de carantina. Pentru ca asta înseamnă sa trăiești in fericire si armonie. Asta înseamnă sa iti urmezi sufletul. Mi-am făcut si un grup pe Facebook, se numește Pâine cu suflet.

Acolo vreau sa învăț oamenii sa facă pâine, in special pâine cu maia. Impartasim rețete si poze cu painile noastre. Pe viitor vreau sa fac ateliere de paine cu maia, apoi sa deschid o brutărie, care sa se numească Pâine cu suflet 

Pentru mine, pâinea e magie. Pâinea e ca o sarcina, ca o naștere. Din momentul in care pun primul gram de faina, de apa, de sare,si încep sa le frământ. Parca toată lumea sta in loc, sunt doar eu si painea, si gândurile mele. Care parcă si ele stau in loc. Îmi place când framant painea, sa privesc spre geam, la padure, la copaci, la iarba, la cer, la nori… Si de multe ori, la apus…

Când framant aluatul, parca tot neamul meu femeiesc se aduna acolo. Si mama, si bunica, si strabunica, si toate cele care au fost. Contează foarte mult starea in care se află femeia cand framanta aluatul. Si in general cand face o mancare. Cand e supărată, toate gândurile ei se amesteca cu aluatul… Toată energia ei.

Femeia este fericită

Painea sau mâncarea, pot sa nu iasa bine, sa nu fie gustoase, iar cei care mănâncă din ele, sa simtă asta… Dacă femeia e fericită, are o energie ridicata, totul se va amesteca cu aluatul sau mâncarea, si acestea vor deveni foarte bune. Si toti cei care vor manca din ele, vor simți aceasta energie. Încă din antichitate, se știe ca femeia putea face magie cu mâncarea 🙂 Si mai ales prin framantare, cu gândurile ei de iubire pe care le framanta împreună cu aluatul… Si cand bărbatul gusta din pâine, simțea aceasta iubire.

Da, dragostea trece prin stomac. Dar și ura… Chiar si la casele regale, o data pe săptămâna, reginele gătesc pentru regii lor… Pentru ca se cunoaște aceasta taină… Si după toată această „conceptie” a pâinii, cu iubire, cu suflet, cu fericire, cu tot ce ai mai bun in tine, urmează partea de dospire, creștere… In care stai si aștepți… Uneori mai mult,alteori mai puțin….Iar apoi, urmează „nașterea”. Acel moment in care aștepți cu emoție sa vezi ce ai creat. Si așa cum nici un copil nu e la fel, asa nici o pâine nu seamănă cu alta 🙂

Fiecare pâine e o surpriza, o încântare. Mirosul se răspândește in toată casa, familia se aduna lângă cuptor pentru a vedea minunea. Iar apoi, vine cea mai mare satisfacție.

Cand toti mănâncă din ea cu pofta, cand ii vezi fericiti si mulțumiți, si iti dai seama ca tu ai participat la fericirea lor, punând in pâine o bucățică din sufletul tău.

Povestea Ramonei Ț.

Leave a reply