Laura Cosoi este însărcinată. Când ar urma să nască

Laura Cosoi este însărcinată. Fosta iubită a lui Smiley anunță că va avea încă o fetiță.

Laura Cosoi și Cosmin devin părinți pentru a treia oară. Vedeta ar urma să nască în vara acestui an, fiind însărcinată în trei luni.

Visul ei a fost împlinit, căci Laura Cosoi și-a dorit mereu o familie mare. În imaginea postată pe pagina de socializare, pe lângă anunțul făcut, actrița a publicat și o imagine cu ecografia.

Laura Cosoi este însărcinată

“Cel mai mult îmi place să fiu cu ei! Mi-am imaginat, alături de Cosmin, o familie mare, unită, cu scaune multe așezate în jurul mesei de Crăciun, cu copiii care să ne colinde, să se alerge în jurul bradului, să mă ajute la făcut prăjituri, o viață în care iubirea să ne acopere! În acest moment brațele noastre devin și mai încăpătoare, sufletul și mai plin, emoțiile și mai copleșitoare, căci în lumea asta a noastră mai așteptăm o fetiță, o surioară pentru Rita și Vera.

Ce dar minunat este viața, câtă bogăție pot aduce copiii, ce sentiment înălțător de recunoștință ne încearcă ori de câte ori le privim, cât de mare și de bun este Dumnezeu cu noi…! Mi-am dorit să împărtășesc această bucurie cu voi azi, pentru că sunteți parte din viața mea și mi-ați fost alături de fiecare dată în toate momentele importante. Și pentru asta vă mulțumesc! Dragi prieteni, vă doresc un Crăciun în pace și lumină, alături de oamenii apropiați sufletului vostru!”, a scris Laura Cosoi pe Facebook.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de lauracosoi (@lauracosoi)

Leave a reply